Max

Már több mint egy hete anyuka megbetegedett, megfázott, vagy valamilyen más vírusos baja lett. Később köhögött és az otthoni gyógyszerekkel nem múlt el a baj, a fiatal szülök nagy bánatára, hisz ott volt a 8 hónapos gyerekük. Még szerencse, hogy a kicsi nem kapta el a betegséget, és úgy mint addig, tele volt energiával. Egyelőre csak négykézláb közlekedett, de már elég nagy sebességgel, és mindenhova eljutott a szobába, ahova akart és ahova befért. Volt olyan eset is amikor nem tudott tovább menni a szűkületben ahova bepréselte magát, de akkor se esett kétségbe, curukkolva tért vissza a nagyobb helyre.

Szépen fejlődött, keveset nyűgösködött, azt is többnyire az anyjával tette, mert tehette. Erre könnyen rájött, mert az is igaz hogy legtöbbet az anyjával volt, a többi hozzátartozó csak rövidebb időre maradt vele, s akkor volt türelmük foglalkozni vele és neki is új volt az időleges dada.

Nem kapta el az anyjától a betegséget, továbbra is aktív, élénk volt. Sokszor körbe mászta a szobát, legtöbbször üres kézzel, néha egy kis rajzkönyvet tolt maga elött mint egy kis autót, vagy a hajszaritót. Érdekes, volt ott kisautó is de az nem kellett neki, inkább a kis könyvecskét tologatta. Sokszor az önműködő kerek kis porszívó is lefoglalta a figyelmét. Követte mindenhova ahova az eljutott s elindította, meglökte ha elakadt.

Ahogy beteg lett az anyja, egy darabig a fiú sem került szabad levegőre. Később amikor már eltelt 6-8 nap, csak elhatározta az apja hogy kiviszi a levegőre, sétálni. Felöltöztette szépen, melegen, mert időközben lehűlt a levegő. Az addigi 6-8 meleg fokról, mínusz 2 fok hideg volt amikor kiléptek a szabadba. Nagy meglepetés volt a kicsinek ez a változás, annyira hogy behúzódott a ruhaiba, az apja karjaiba, csak félve tekingetett körbe-körbe.

Látszott rajta hogy meglepetés neki a helyzet, amit nem tud megérteni. Első alkalommal érzett mínusz fokos levegőt az arcán. Még jobban behúzódott az apja karjaiba, ijedten nézett a világra. Próbálta jókedvre deríteni az apja a megszeppent fiút, játékot adott a kezébe, de nem javult a helyzet.

Pár perc után jobbnak látta az apja, hogy vigye vissza a meleg szobába, és bizony 2-3 perc alatt feloldódott a feszültség, Max újra jókedvűen, mosolyogva, nevetgélve nézett kőrül a jó meleg, ismerős környezetben.

//RO//

De mai bine de o săptămână, mama s-a îmbolnăvit – fie că a fost o răceală, fie o altă infecție virală. Ulterior, a început să tușească, iar medicamentele de acasă nu au ajutat, spre marea supărare a părinților tineri, mai ales pentru că aveau un copil de opt luni. Din fericire, cel mic nu s-a îmbolnăvit și, la fel ca înainte, era plin de energie.

Deocamdată, se deplasa doar de-a bușilea, dar cu o viteză destul de mare, ajungând oriunde voia în cameră, atât timp cât încăpea. Se întâmpla uneori să rămână blocat într-un loc mai strâmt, unde se strecurase, dar nici atunci nu se panica: cu multă pricepere, dădea înapoi până ajungea într-un spațiu mai larg.

Se dezvolta frumos, era rar irascibil, și chiar dacă era, de cele mai multe ori acest lucru se întâmpla în prezența mamei – pentru că putea. A realizat rapid că acest comportament funcționează, mai ales că își petrecea cea mai mare parte a timpului cu ea. Ceilalți membri ai familiei stăteau cu el doar pentru perioade scurte de timp, dar în acele momente aveau răbdare să se joace cu el, ceea ce pentru Max era mereu o experiență nouă.

Nu s-a îmbolnăvit de la mama sa și a rămas activ și plin de viață. Adesea se plimba prin cameră de-a bușilea, de cele mai multe ori cu mâinile goale, dar uneori împingea o cărticică mică, ca și cum ar fi fost o mașinuță, sau chiar uscătorul de păr. Ciudat era faptul că avea și mașinuțe adevărate, dar nu le băga în seamă – prefera să împingă cărticica. De multe ori, atenția lui era captată de aspiratorul robot: îl urmărea peste tot, îl pornea sau îl împingea dacă se bloca.

Cât timp mama lui a fost bolnavă, nici Max nu a ieșit afară. După șase-opt zile, tatăl lui a decis că e momentul să-l scoată la o plimbare. L-a îmbrăcat bine, căci afară se răcise considerabil. De la temperaturi de 6-8 grade Celsius, aerul se răcise la minus 2 grade. Această schimbare l-a șocat pe cel mic.

Când aerul rece i-a atins fața, Max aproape că s-a transformat într-o statuie în brațele tatălui său. Băiețelul, de obicei atât de vioi, acum stătea nemișcat, înfășurat strâns în hainele groase, cu privirea înghețată, fixată în gol. Obrajii i se înroșiseră de la aerul rece, iar ochii lui trădau o spaimă adâncă.

Tatăl lui a încercat fără succes să-i alunge spaima cu vorbe blânde și jucării. Max a rămas însă nemișcat, ca și cum frigul nu i-ar fi pătruns doar pielea, ci și sufletul. Se strângea cu disperare de tatăl său, de parcă doar în brațele lui ar fi găsit adăpost împotriva frigului nemilos.

După câteva minute, tatăl a decis că e mai bine să nu forțeze situația și l-a dus înapoi în cameră, la căldură. Odată ajunși în mediul familiar și sigur, Max a început încet să se relaxeze. Treptat, tensiunea a dispărut de pe chipul său, iar la scurt timp a redevenit băiețelul vesel care zâmbea și chicotea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.